De cele mai multe ori, extracția dentară implică și un tratament antibiotic de aproximativ 5 zile sau o săptămână dacă este prezentă și o infecție preoperatorie (abces dentar).
Este foarte importantă alimentatia și hidratarea pacientului postoperator. Multi pacienți, din dorința de a păstra locul curat, evită să se alimenteze sau o fac deficitar.
Alimentele trebuie să fie mai moi, ușoare, eventual pasate în prima zi de după intervenție.
Pentru a reduce simptomele dureroase ce pot apărea post-extracțional se recomandă antiinflamatoare pe bază de Ibuprofen asociate cu antialgice.
• Evitați lactatele cel putin 48 de ore după extracție, pentru a evita suprainfecția plăgii.
• Evitați fumatul în primele 24 ore post-chirurgical, întrucât acesta poate întreține sângerarea plăgii și îi poate îngreuna vindecarea.
• Evitați alimentele și lichidele fierbinți în primele 24 de ore. Consumați cât mai multe lichide.
• Evitați alimentele iuți sau picante și lichidele efervescente postoperator.
• Evitați orice activitate ce ar putea crea o presiune negativă în cavitatea bucală, precum băutul prin pai, lucru ce poate mobiliza cheagul deja format sau în curs de formare.
• Evitați spălatul pe dinți în locul extracției o zi post-chirurgical, pentru o mai bună vindecare a plăgii. Este însă obligatoriu să spălați restul dinților pentru a păstra o igienă bună ce vă ferește de suprainfecții. Puteți folosi apă de gură după 24 de ore.
• Nu atingeți zona extracției cu limba, degetele sau un instrument ascuțit (tacâmuri).
• Pentru a reduce edemul, țineți pungi cu gheață învelite într-o cârpă (evitați contactul direct cu pielea) în dreptul plăgii timp de 10 minute, după care faceți o pauză de 20 minute, apoi repetați timp de 2-3 ore.
Actualizat: 2 Decembrie 2014

După inserția unor implanturi dentare, contrar așteptărilor pacienților, durerile postoperatorii sunt mai mici decât după extracția dentară. Edemul zonei este normal și de așteptat. Medicația recomandată de noi este obligatorie bazată pe antibiotice 8-10 zile, indiferent de simptome. Pentru a reduce simptomele dureroase post-operaționale recomandăm antiinflamatoare.

Un implant dentar este o rădăcină dentară artificială introdusă în osul maxilar sau mandibular pentru a susține o coroană, punte sau proteză dentară, în vederea înlocuirii unuia sau a mai multor dinți lipsă. Este solutia stomatologică optimă și minim invazivă în refacerea edentației (lipsei unui dinte natural) și este de mai multe tipuri și forme, cel mai frecvent folosit fiind implantul dentar endo-osos.

După un tratament de canal, recomandarea noastră este să luați un anti-inflamator pe bază de Ibuprofen în ziua tratamentului, indeferent de existența sau nu a simptomelor. Acest lucru ajută la reducerea inflamației apicale ce poate apărea. Limba, buzele și obrajii pot fi amorțite câteva ore după terminarea ședintei atunci când vi s-a efectuat o anestezie.

Periajul efectuat de două ori pe zi, cât și curățirea zonelor interdentare zilnică cu ață dentară sau periuțe special concepute, sunt extrem de importante în cazul coroanelor sau al fațetelor dentare. Aceste măsuri de igienă îndepărtează un strat aderent de bacterii numit placă bacteriană. Placa bacteriană și tartrul sunt principalii răspunzători în apariția bolilor parodontale și a cariilor dentare.

În ultimii ani, protetica dentară s-a îmbunătățit foarte mult. Au apărut noi materiale dentare ce au revoluționat stomatologia. Unul din acestea este Zirconiul. Oxidul de Zirconiu este cel mai rezistent tip de material dentar disponibil pe piață. Este de 5 ori mai rezistent decât porțelanul din lucrările metalo-ceramice clasice.